La înființarea unei firme, alegerea între „asociat unic" și „mai mulți asociați" pare, la prima vedere, o simplă chestiune de structură a capitalului. În practică însă, cele două variante presupun mecanisme de decizie, obligații și riscuri diferite - pe care merită să le cunoști înainte de a semna actul de constituire, nu după ce apare primul conflict.

Cadrul legal comun

Ambele variante sunt reglementate de Legea nr. 135/2007 privind societățile cu răspundere limitată. Potrivit art. 11, societatea poate fi constituită de una sau de mai multe persoane fizice și/sau juridice cărora legea nu le interzice acest lucru. În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 229/2023, numărul de asociați ai unei societăți cu răspundere limitată nu mai este plafonat - restricția anterioară de cel mult 50 de asociați a fost eliminată.

SRL cu asociat unic - particularități

Legea dedică asociatului unic o secțiune distinctă (art. 18). Câteva reguli specifice merită reținute:

●      Asociatul unic poate fi atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică.

●      Aportul în natură al asociatului unic trebuie vărsat în cel mult 30 de zile de la înregistrarea de stat a societății și trebuie evaluat de un evaluator independent - o cerință mai strictă decât în cazul aporturilor obișnuite, tocmai pentru că nu există un alt asociat care să contrabalanseze o eventuală supraevaluare.

●      Contractele încheiate între asociatul unic și propria societate (de exemplu, un contract de comodat pentru sediu, un împrumut acordat firmei) trebuie întocmite obligatoriu în formă scrisă - chiar dacă, formal, aceeași persoană se află de ambele părți ale „negocierii”.

În practică, acest lucru înseamnă un proces decizional simplificat - nu există riscul unui blocaj între asociați - dar și o responsabilitate concentrată integral pe o singură persoană, fără posibilitatea de a distribui riscul sau capitalul necesar prin parteneri.

SRL cu mai mulți asociați - ce se schimbă concret

Odată ce apare al doilea asociat, intră în joc mecanisme suplimentare, gândite tocmai pentru a gestiona posibile divergențe:

●      Adunarea generală a asociaților devine organul decizional real, nu doar formal - actul de constituire poate fi modificat numai prin hotărârea adunării generale, iar hotărârile privind astfel de modificări se adoptă cu cel puțin trei pătrimi din numărul total de voturi.

●      Excluderea unui asociat este posibilă, dar nu discreționar: legea (art. 47) permite excluderea, prin hotărâre judecătorească, doar în situații specifice - neefectuarea aportului subscris în termenul stabilit, sau, în cazul asociatului care are calitatea de administrator de fapt sau administrator aparent al societății (așa cum este definit la art. 197 din Codul civil), comiterea de fraude în detrimentul societății ori folosirea semnăturii sau patrimoniului firmei în favoarea sa sau a terților. Asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din patrimoniul societății, ci doar la o sumă de bani reprezentând valoarea contabilă a părții sociale la data excluderii — valoare care i se restituie în cel mult 6 luni de la excludere, dar numai după ce a reparat prejudiciul cauzat societății. Totodată, asociatul exclus rămâne răspunzător pentru pierderi și păstrează dreptul la dividendele deja aprobate înainte de excludere, precum și răspunderea față de terți pentru operațiunile societății până la rămânerea definitivă a hotărârii de excludere; dacă la momentul excluderii există operațiuni în curs, valoarea părții sociale nu poate fi pretinsă decât după finalizarea acestora.

●      Distribuirea profitului net se face anual, dacă actul de constituire nu prevede altfel, iar hotărârea privind partea din profit ce urmează a fi distribuită se adoptă tot de adunarea generală a asociaților.

Unde apar, în practică, cele mai frecvente probleme

●      La asociat unic, principalul risc nu ține de conflicte interne, ci de confuzia dintre patrimoniul personal și cel al firmei - tocmai de aceea legea impune forma scrisă pentru orice contract între asociatul unic și societatea sa: fără acest formalism, e ușor ca granița dintre „banii mei” și „banii firmei” să devină neclară, cu consecințe fiscale sau juridice ulterioare.

●      La mai mulți asociați, cel mai frecvent punct de blocaj apare la structurile 50/50, unde niciuna dintre părți nu are majoritate pentru a impune o decizie, iar actul de constituire nu a prevăzut din start un mecanism de deblocare (de exemplu, o clauză de arbitraj intern sau un vot decisiv al unui terț) - cu atât mai mult cu cât modificarea actului de constituire cere oricum o majoritate calificată de trei pătrimi din voturi.

Concluzie

Alegerea între asociat unic și mai mulți asociați nu este doar o decizie despre cine deține firma, ci despre cum se vor lua deciziile de-a lungul vieții companiei. Structura cu asociat unic oferă simplitate și viteză de decizie, cu prețul concentrării integrale a răspunderii și riscului. Structura cu mai mulți asociați distribuie riscul și resursele, dar cere, din start, claritate asupra modului în care se iau deciziile majore - ideal, stabilită explicit în actul de constituire, nu lăsată la voia întâmplării până apare primul dezacord.

Conținut informativ, nu consultanță juridică - i-avocat.md