Asistență juridică pentru intrarea pe piața Republicii Moldova a grupului LPP
Shari
Grupul LPP S.A., una dintre cele mai mari companii din Europa Centrală și de Est din industria modei, cu sediul în Polonia, continuă procesul de extindere regională, marcând un moment important prin intrarea oficială pe piața Republicii Moldova. Compania deține și dezvoltă branduri internaționale cunoscute precum Reserved, Sinsay, Cropp, House și Mohito, prezente deja în numeroase piețe europene.
La data de 5 decembrie, LPP a inaugurat primul său magazin în Republica Moldova, sub brandul Sinsay, în municipiul Bălți. Deschiderea acestui magazin reprezintă primul pas în dezvoltarea rețelei de retail a grupului pe piața locală și un semnal clar al interesului pentru potențialul comercial al Republicii Moldova.
În procesul de intrare pe piață, grupul LPP a beneficiat de asistență juridică completă din partea echipei i-avocat, care a oferit și continuă să ofere suport legal pe toate etapele relevante ale proiectului. Implicarea a vizat atât faza de pregătire a lansării, cât și aspectele juridice necesare pentru desfășurarea activității operaționale în conformitate cu legislația națională.
Asistența juridică acordată a inclus redactarea și negocierea contractelor de locațiune pentru spațiile comerciale, consultanță în domeniul dreptului muncii, cu accent pe angajare și relațiile de muncă, precum și suport în materie de drept corporativ și comercial. De asemenea, echipa i-avocat a avizat contractele și documentația juridică necesară activității curente și a oferit suport continuu pentru asigurarea conformării cu cerințele legale aplicabile pe piața din Republica Moldova.
Prin această colaborare, i-avocat a contribuit la crearea unui cadru juridic stabil, clar și eficient pentru lansarea și dezvoltarea activității grupului LPP la nivel local, sprijinind implementarea strategiei de extindere a companiei într-un mod sigur și sustenabil.
Intrarea LPP pe piața Republicii Moldova confirmă atractivitatea mediului de afaceri local și importanța unei asistențe juridice bine structurate în proiectele de investiții și extindere internațională.